29 mai 2008

Grasanii sunt de vina!

Fara nici o legatura cu faptul ca sunt un tip longilin (asta ca sa nu zic slim, daca nu cumva uscat de-a binelea!), am descoperit pe Telegraph.co.uk ca supraponderalii ar fi vinovati de multe dintre necazurile ale acestei lumi, in special de criza de resurse! Cotidianul britanic citat se scuza cu un studiu realizat de London School of Hygiene and Tropical Medicine, care inteleg ca ar fi o institutie academica destul de serioasa...

Ei bine, pare-se ca o persoana cu o greutate peste medie consuma mai mult din resursele planetei decat una cu o greutate normala. A se intelege ca, atarnand mai mult, deplasarea sa necesita o cantitate mai mare de combustibil. Mai rau, astfel de oameni ar prefera sa se deplaseze cu masina mai des decat altii. Adica obezii ar implica un consum mai mare de benzina sau motorina, depinde de automobilul din dotare. Implicit, ei ar avea totodata o contributie mai mare la gradul de poluare, evident. De unde ar urma si oarece schimbari climatice. Dar asta nu este tot! Faptul ca un supraponderal are nevoie, in medie, de 1.680 de calorii pe zi, ar avea - iarasi - o semnificatie importanta la nivel planetar. Nu de alta, dar cei cu o greutate medie se multumesc cu doar 1.280 de calorii, zice studiul cu pricina.

Pentru cine nu are rabdare sa parcurga toate concluziile acestei cercetari, rezum doar o prognoza: situatia actuala mai este cum mai este, insa numarul celor suferinzi de obezitate va creste sensibil in urmatorii ani. Pentru conformitate, se pare ca in anul 2015 cam 40% dintre noi vor fi obezi.

Cum nu stiu daca o sa ma situez vreodata in acest esantion (si nici nu sper!), preventiv, nu imi ramane decat sa imi declar simpatia fata de supraponderali si supraponderale. De asemenea, va rog sa consemnati increderea mea in faptul ca, mai devreme sau mai tarziu, oamenii de stiinta vor gasi toate solutiile necesare.


N.B. - Sper ca ati apreciat onestitatea si, mai ales, mostra de limbaj lemnos oferita in ultima fraza.
Daca vedeti acest blog mergand mai departe, inseamna ca
prietenii mei overweight inca nu m-au ucis.

Niciun comentariu: