22 iunie 2009

Injuri si castigi!


Am o vaga impresie ca lumea se duce de rapa, incet dar sigur. Nu de alta, dar par sa apuna vremurile in care mai functiona inca logica de tip "daca ma injuri, te injur si eu, asta in cazul in care nu te pocnesc". Pentru cunoscatori, in literatura de specialitate, lucrul acesta este descris pe larg sub numele de "comportament de tip ba pe-a ma-tii!".

In fine, intrebarea este cum de s-a ajuns aici? Din cauza crizei, evident!

Iar stirea este ca, pe fondul unei recesiuni severe, in sudul Spaniei exista un bar unde clientul care jigneste cel mai zdravan un chelner primeste o bere gratis din partea patronului.

Deh, asta este modalitatea in care s-a gandit omul sa isi pastreze musterii. Mergand acolo si batandu-ti joc de chelneri, te destinzi, zice patronul.

Ma rog, discutabila strategia aceasta anticriza. Sa vedem ce roade o sa dea, cu conditia sa reuseasca sa isi pastreze chelnerii. Asa ca nu pot sa nu ma gandesc la un anunt de angajare pentru barul Casa Poncho. Cum ar trebui sa sune acesta? Probabil ceva de genul "angajam chelneri si chelnerite cu rezistenta sporita la stres, capabili sa zambeasca atunci cand sunt injurati 10-12 ore pe zi".

Niciun comentariu: